Snack-urile mele de criză

Nu sunt într-o ordine anume a preferințelor, doar îți prezint ce am eu prin frigider/dulap în caz că mi se face foame și e târziu sau am mâncat deja.

E foarte important să ai la îndemână măcar o parte din acestea (și eu le-am preluat de pe alte site-uri), ca să eviți tentațiile. Nu consuma chips-uri, bomboane sau altele. Când îți este foame și nu este încă ora mesei, mănâncă unul din următoarele, și vei vedea că în 20-30 de minute îți dispare pofta.

  • Ananas/ ananas la conservă – preferabil primul, dar și al doilea e mult mai ok decât să mănânci un baton de ciocolată
  • Batoane Fitness – au doar aproximativ 80 de kcal per baton și sunt sățioase
  • Smochine, curmale – ca gustare, iau maxim câte 1-2 deoarece au multe calorii dar îmi scad pofta de dulce
  • Mere verzi
  • Portocale
  • Kiwi
  • Popcorn – 30-40 grame per gustare e ok, cel doar cu sare are mai puține calorii
  • Iaurt cu muesli
  • O ceașcă de lapte degresat (max 2% grăsime) cu cereale
  • Morcov
  • Migdale/Nuci/Caju/Alune de pădure – 4-5 sunt suficiente.

Alte idei:

97c33592eb7c7ef750b803c5471b1d64

Asta e varianta de criză (e bine să te înarmezi și să fii pregătită), nu mă refer la cele 2 gustări pe zi, asta e extra.

Pentru gustările zilnice propun niște idei într-un alt post.

Advertisements

2 responses to “Snack-urile mele de criză

  1. Pingback: Provocarea săptămânii | loseweightsuccess·

  2. Pingback: Arhivă provocări săptămânale pentru slăbit | loseweightsuccess·

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s